Decizia CCR nr. 219/2016Paragraful 12

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că reglementarea legală criticată este neconstituţională, deoarece din perspectiva art. 488 din noul Cod de procedură civilă, în materia recursului de contencios administrativ, calea de atac nu ar mai fi devolutivă (apelul), ci doar extraordinară (recursul), exercitată pentru stricte motive de nelegalitate, expres prevăzute de lege. O asemenea reglementare este nouă, nu doar sub aspectul noilor prevederi aplicabile ale Codului de procedură civilă, ci şi al noii concepţii legislative asupra recursului în contencios administrativ, având în vedere că "recursul se transformă dintr-o cale de atac extrem de permisivă, care facilita analiza cauzei sub toate aspectele - în virtutea prevederilor art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă, într-o cale extraordinară de atac prohibitivă, limitată doar la stricte motive de nelegalitate şi, în plus, subsidiară unui unic grad devolutiv de jurisdicţie." În opinia autorilor excepţiei, această modificare a instituţiei juridice a recursului în contencios administrativ s-ar datora unui singur text de lege, şi anume art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, criticat în prezenta cauză, precum şi interpretării date acestui text de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 747/2014. În acest context, apreciază că în motivarea deciziei precitate, Curtea "a acţionat ca instanţă de judecată, omiţând limitele de competenţă materială impuse acesteia de art. 126 din Constituţia României", o asemenea competenţă revenind doar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, aşa încât aceştia consideră că se impune (re) sesizarea instanţei de contencios constituţional.