Sari la conținut

Decizia CCR nr. 187/2016Paragraful 10

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.03.2016
Dosarul
2.113/2/2012

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că hotărârile judecătoreşti invocate de reclamante se bucură de autoritate de lucru judecat şi determină obligarea autorităţilor publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanţele de judecată, doar în măsura în care au în continuare acoperire în reglementarea legală a drepturilor de pensie, adică atât timp cât este în vigoare şi temeiul legal în baza căruia au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile sau soluţia legislativă dintr-un eventual nou act normativ nu s-a modificat. Mai mult, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 nu face altceva decât să stabilească o nouă procedură de recalculare a pensiilor, distinctă şi ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010, această din urmă lege fiind cea care constituie reglementarea de drept substanţial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive. În final, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie