Decizia CCR nr. 71/2016Paragraful 39

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.02.2016 · dosar 4.242/1.748/2015
Paragraful 39
34. Curtea constată că însuşi textul de lege criticat dispune că taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, doar atunci când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, iar nu şi în celelalte cazuri. Aspectele care determină finalitatea capetelor de cerere, necesară pentru a stabili taxa judiciară de timbru ce se datorează, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, potrivit cu particularităţile fiecărei cauze. A răspunde criticilor autorilor excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Sursa oficială ↗