Decizia CCR nr. 62/2016Paragraful 13
Paragraful 13
9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică şi cu privire la persoanele cu handicap admise în cadrul centrelor rezidenţiale anterior intrării în vigoare a Legii nr. 448/2006. În acest sens, arată că decontarea cheltuielilor de îngrijire a persoanelor cu handicap care se efectuează între autorităţile administraţiei publice locale se realizează începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 448/2006, neexistând în reglementarea anterioară. Consideră că dispoziţiile art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 trebuie coroborate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009, care la art. 2 alin. (2) prevede că "Solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centru rezidenţial public din alt judeţ decât cel de domiciliu, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor." Prin urmare, decontarea se poate efectua numai dacă există solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centru rezidenţial public din alt judeţ decât cel de domiciliu, iar reglementarea referitoare la necesitatea existenţei acestei solicitări s-a făcut prin art. 34 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007. Aşa fiind, decontarea cheltuielilor se poate solicita numai pentru persoanele admise în centrele rezidenţiale ulterior apariţiei Hotărârii Guvernului nr. 268/2007 şi numai cu respectarea procedurii prevăzute de art. 34 din acest act normativ. Chiar şi în cazul în care decontarea s-ar realiza şi pentru situaţiile născute anterior apariţiei actelor normative menţionate, aceste decontări nu se pot face fără a exista solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aşa cum reiese din Ordinul nr. 468/2009, întrucât atât solicitarea, cât şi acordul conducătorului sunt o condiţie imperativă pentru decontarea cheltuielilor. Această concluzie este susţinută şi de dispoziţiile art. I pct. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 89/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 15 februarie 2010, dispoziţii potrivit cărora «La articolul 34, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4) , cu următorul cuprins:
Sursa oficială ↗