Decizia CCR nr. 44/2016Paragraful 7

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează că menţine concluziile de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală, concluzii puse la dezbaterile iniţiale, când a arătat că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Prin Decizia nr. 7 din 16 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, la momentul soluţionării, în primă instanţă, a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive, luată anterior faţă de inculpatul minor, încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv. Interpretarea literală şi sistematică efectuată de Înalta Curte cu privire la dispoziţiile de lege criticate este una corectă, astfel că sentinţa prin care instanţa pronunţă o măsură educativă este executorie, instanţa fiind obligată să dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv în cauză, întrucât dispoziţiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală nu disting între măsurile educative neprivative de libertate şi cele privative de libertate. De asemenea, sunt neîntemeiate şi criticile de neconstituţionalitate formulate faţă de dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Codul penal, întrucât instanţa de judecată, autoare a excepţiei, compară regimul sancţionator aplicabil inculpatului minor cu cel aplicabil majorului, în condiţiile în care aceştia se află în situaţii diferite, ceea ce determină un tratament juridic diferenţiat.