Decizia CCR nr. 51/2016Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2016 · dosar 52.586/3/2011
Paragraful 9
5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorilor excepţiei, domnul avocat Cătălin Georgescu, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu titlu de cereri prealabile susţinerii excepţiei, pe care le apreciază ca fiind admisibile conform prevederilor Codului de procedură civilă şi dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este formulată, mai întâi, o cerere de probe, în susţinerea căreia sunt depuse la dosarul cauzei note scrise. Este vorba despre următoarele trei documente: scrisoarea de înregistrare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei cereri de sesizare a instanţei europene cu privire la aceleaşi chestiuni care formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate; Protocolul de cooperare interinstituţională între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii, în legătură cu care se cere Curţii Constituţionale să solicite, la rândul său, anumite informaţii, relevante în susţinerea excepţiei; şi un document conţinând extrase din articole de presă referitoare la implicarea serviciilor secrete în justiţie. De asemenea se formulează o cerere de administrare de probe, subliniindu-se importanţa acesteia în contextul invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, şi se solicită Curţii Constituţionale emiterea către Ministerul Public şi către Serviciul Român de Informaţii a unei adrese care să lămurească următoarele două aspecte: dacă există protocolul anterior referit şi, respectiv, dacă serviciul tehnic care funcţionează în cadrul Ministerului Public şi care asigură supravegherea tehnică este funcţional şi poate să realizeze, fără aşa-zisul sprijin tehnic din partea Serviciului Român de Informaţii, îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul de procedură penală referitoare la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică. De asemenea se subliniază faptul că, în cauze similare celei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, s-a probat, pe cale civilă, caracterul intruziv al interceptărilor realizate de Serviciul Român de Informaţii. Totodată, se solicită Curţii Constituţionale invitarea de experţi, cum sunt cei din cadrul Institutului Român al Drepturilor Omului, care să analizeze dacă în dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate au fost asigurate garanţiile specifice drepturilor reglementate în Codul de procedură penală şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens se solicită instanţei de contencios constituţional invitarea şi audierea unui expert în domeniul informatic, care să ofere Curţii Constituţionale informaţii referitoare la acest "sprijin tehnic" şi la capacitatea Ministerului Public de a realiza urmărirea penală fără ajutorul serviciilor secrete.
Sursa oficială ↗