Decizia CCR nr. 51/2016Paragraful 16

11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, contrar celor susţinute de autorii excepţiei, procurorul este cel care dispune efectuarea unor măsuri de supraveghere tehnică în vederea obţinerii unor mijloace de probă, cum sunt convorbirile telefonice, care să fie valorificate în vederea obţinerii adevărului. Se subliniază faptul că procurorul poate efectua un astfel de demers numai după obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege de la judecător şi că împrejurarea care îi nemulţumeşte pe autorii excepţiei, respectiv faptul că procurorul poate dispune ca interceptările să fie făcute de organe specializate ale statului, nu reprezintă un aspect de constituţionalitate. Se arată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală au în vedere ipoteza în care organele specializate ale statului la care fac referire au atribuţii prevăzute prin lege şi care, tot prin lege, au dreptul să deţină echipament tehnic necesar unor astfel de interceptări. Se susţine că, în niciun caz, demersurile analizate nu pot fi făcute în temeiul unui protocol interinstituţional, aşa cum arată autorii excepţiei, dar şi că efectuarea, prin absurd, a unor astfel de acte de către organe nespecializate ale statului sau de către organe care nu au, potrivit legii, astfel de atribuţii atrage nu numai nelegalitatea probelor obţinute, dar şi răspunderea penală a celor implicaţi. Distinct de aceste aspecte, se susţine că dispoziţiile legale referitoare la supravegherea tehnică oferă, la rândul lor, suficiente garanţii procesuale, prevăzând condiţiile în care se emite autorizaţia de supraveghere de către judecător, termenele pentru care poate fi dispusă măsura supravegherii, limita maximă a acestui termen şi obligaţiile ce revin persoanelor implicate în efectuarea supravegherii tehnice. Se concluzionează că, pentru toate aceste motive, nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. Referitor la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu (2) împotriva României, se susţine că, în pronunţarea acestei hotărâri, au fost avute în vedere de către instanţa de la Strasbourg actualele dispoziţii procesual penale, care, la acea dată, urma să fie adoptate în România, pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a apreciat ca fiind conforme cu exigenţele Convenţiei. Se apreciază, prin urmare, că nemulţumirile autorilor excepţiei vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, şi nu aspecte de neconstituţionalitate.