Decizia CCR nr. 51/2016Paragraful 34

27. Spre deosebire de actuala reglementare, dispoziţiile art. 91^2 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 prevedeau că procurorul procedează personal la interceptări şi înregistrări sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Astfel, organele care puteau lua parte la activitatea de supraveghere erau doar procurorul şi organele de cercetare penală. În expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iniţiatorul se limitează la a arăta că aceasta are ca scop respectarea dreptului la viaţă privată şi la secretul corespondenţei şi totodată respectarea cerinţelor de accesibilitate, previzibilitate şi proporţionalitate ale legii penale. Este subliniată, în acest sens, necesitatea respectării principiului subsidiarităţii, prin reglementarea ca excepţie a acestei ingerinţe în viaţa privată a persoanei, şi a principiului proporţionalităţii măsurii supravegherii tehnice cu restrângerea dreptului la viaţă privată, prin raportare la particularităţile cauzei, la importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori la gravitatea infracţiunii. Cu privire la aspectele juridice criticate în prezenta cauză, expunerea de motive nu conţine însă explicaţii referitoare la introducerea în actuala reglementare procesual penală, pe lângă procuror şi organele de cercetare penală, a lucrătorilor specializaţi din cadrul poliţiei şi a altor organe specializate ale statului şi, cu atât mai puţin, o explicaţie referitoare la organele avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestei din urmă sintagme.