Decizia CCR nr. 33/2016Paragraful 25

17. Curtea a reţinut în ceea ce priveşte soluţia legislativă constând în amendarea conducătorului autorităţii publice sau, după caz, a persoanei obligate în situaţia neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, că aceasta a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, în redactarea dată art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, anterior modificării prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014. Şi în precedentele soluţionate, criticile au fost formulate, între altele, şi prin raportare la principiul egalităţii în drepturi şi dreptul la apărare, invocate în prezenta cauză, iar autor al excepţiei a fost, între alţii, şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut, în esenţă, că procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedural civile, şi dă expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituţional al protejării cetăţenilor în faţa eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit obligaţii în sarcina autorităţilor publice trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, după caz, a acesteia.