Decizia CCR nr. 24/2016Paragraful 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.01.2016
Paragraful 8
5. Cu privire la încălcarea art. 24 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului susţine că acesta cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce permit părţilor implicate în procese să se apere împotriva acuzaţiilor ce li se aduc, dovedind lipsa vinovăţiei lor şi justeţea propriilor afirmaţii, precum şi contestând învinuirile ce li se aduc. Garantarea dreptului la apărare este o obligaţie ce revine statului şi se află în strânsă corelaţie cu principii procesuale fundamentale, precum cel al legalităţii, al aflării adevărului sau al rolului activ al organelor judiciare. Totodată, exercitarea dreptului la apărare presupune existenţa unor drepturi procesuale pentru părţile din proces, iar prin intermediul garanţiilor procesuale aceste drepturi pot fi realizate. O garanţie procesuală importantă este posibilitatea controlului asupra legalităţii şi temeiniciei atât a soluţionării cauzelor, cât şi a măsurilor procedurale, motiv pentru care legiuitorul nu poate suprima dreptul - substanţial - al unei părţi interesate de a exercita căile de atac şi nici nu poate restrânge exerciţiul acestui drept decât în condiţiile stabilite prin art. 53 din Constituţie. În concluzie, prin lipsa unei căi de atac, persoana afectată de măsura asigurătorie luată de judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţa de judecată nu îşi poate exercita dreptul la apărare.
Sursa oficială ↗