Decizia CCR nr. 22/2016Paragraful 61

41. În continuare, Curtea reţine că, pe lângă această critică punctuală a autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, tot prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată de legea analizată reprezintă o prestaţie pecuniară la care statul se obligă şi a cărei natură juridică este incertă. Faptul că exigibilitatea dreptului la indemnizaţie este dată de împlinirea vârstei standard de pensionare o apropie de natura juridică a unei pensii; după modul său de calcul - din moment ce se ajunge la un cuantum procentual maxim de aproximativ 80% din valoarea indemnizaţiei unui primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean - natura sa juridică se apropie de cea a unei pensii de serviciu acordate în virtutea îndeplinirii unei funcţii publice cu un statut deosebit/special. Cu alte cuvinte, suplimentul aferent pensiei de serviciu ar fi acordat sub forma indemnizaţiei pe lângă pensia contributivă la care persoana ar avea dreptul; însă acel supliment al pensiei de serviciu are un rol completator, în sensul că din însumarea pensiei contributive şi a suplimentului se ajunge la un procent de aproximativ 80% din valoarea unei indemnizaţii în plată. Or, în cazul de faţă, cuantumul procentului maxim din valoarea indemnizaţiei unui primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean este de aproximativ 80% din cel al unei indemnizaţii corespondente aflate în plată, iar indemnizaţia pentru limită de vârstă astfel stabilită poate fi cumulată cu o pensie contributivă sau una de serviciu. De aceea, indemnizaţia pentru limită de vârstă, prin prisma reglementării analizate, ar putea fi calificată drept un beneficiu cu caracter de gratificare/răsplată/recompensă a alesului local; totuşi, raportarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă la momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, precum şi denumirea dată acesteia demonstrează faptul că indemnizaţia nu ar avea caracter de gratificare şi s-ar afla în strânsă legătură cu dreptul la pensie. În consecinţă, Curtea reţine că noţiunea folosită nu se integrează, din punct de vedere conceptual, în sistemul normativ, drept pentru care, atunci când legiuitorul recurge la utilizarea unor noţiuni cu caracter inovator în cuprinsul actelor normative, trebuie să le definească chiar în cuprinsul acestora. În acest sens, Curtea a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească (a se vedea Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31).