Decizia CCR nr. 22/2016Paragraful 90
Paragraful 90
Prin reglementarea şi acordarea în consecinţă a unei indemnizaţii pentru limită de vârstă anumitor categorii de aleşi locali, legiuitorul trebuie să ţină seama de exigenţele constituţionale ale art. 47 alin. (2) şi să îi stabilească o natură juridică distinctă de cea a unei pensii contributive sau de serviciu. În lipsa unei configuraţii juridice precise, astfel cum reiese din prezenta lege, această formă de indemnizare ar putea fi calificată drept pensie de serviciu, ceea ce ar pune în discuţie, pe de o parte, raţiunea acordării sale şi, pe de altă parte, raţiunea acordării pensiilor de serviciu, care sunt bazate în mod exclusiv pe existenţa unei cariere profesionale, aspect străin exercitării funcţiilor aferente categoriei aleşilor locali. Aşadar, în măsura în care indemnizaţia pentru limită de vârstă este calificată ca având natura sau configuraţia juridică a unei pensii de serviciu, ar rezulta o negare a raţiunilor care stau la baza sistemului de pensii publice, indiferent că acestea sunt contributive sau de serviciu, iar legiuitorul nu ar avea competenţa constituţională de a o reglementa în acest fel. În aceste condiţii, legiuitorul ar acţiona ultra vires în contra textului constituţional al art. 47 alin. (2) şi, aşadar, al raţiunilor care stau la baza pensiilor de serviciu.
Sursa oficială ↗