Decizia CCR nr. 22/2016Paragraful 83
Paragraful 83
60. Mai mult, în condiţiile unui buget deja aprobat şi în care nu există nicio prevedere care să fie acoperitoare pentru realizarea acestei cheltuieli, este evident că nu există alocaţie bugetară pentru această cheltuială în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. O asemenea alocaţie trebuie creată, aşadar, situaţia de faţă diferă de cea invocată în jurisprudenţa Curţii în care alocaţia exista, dar ea era majorată în limita bugetului autorităţii respective (a se vedea paragraful 55 al prezentei decizii). Ea trebuie creată şi, cel mai probabil, va depăşi bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ceea ce demonstrează caracterul lipsit de efectivitate şi obiectivitate, aşadar, de realism al indicării/ precizării sursei de finanţare. Desigur, Curtea nu poate stabili dacă se depăşeşte sau nu alocarea bugetară pentru că acest aspect nu este de competenţa sa; în schimb, este de competenţa Curţii să garanteze asigurarea exigenţelor constituţionale referitoare la certitudinea şi previzibilitatea bugetară pentru ca atât Guvernul, cât şi Parlamentul să aibă reprezentarea reală a impactului bugetar al măsurilor pe care le promovează şi le adoptă, după caz.
Sursa oficială ↗