Decizia CCR nr. 22/2016Paragraful 96
Paragraful 96
Este incontestabil că alegerea este unul dintre criteriile fundamentale care justifică acordarea acestui drept, însă nu i se poate nega dreptul legiuitorului ca în cadrul aceleiaşi categorii, a aleşilor locali, să stabilească un tratament juridic diferenţiat în funcţie şi de alte criterii. În acest sens, se reţine că şi în cadrul acestei categorii de funcţii publice există diferenţe referitor la modul de alegere (scrutin de listă - scrutin uninominal*2)), la natura incompatibilităţilor la care sunt supuşi (a se vedea Legea nr. 161/2003) sau la competenţele pe care acestea le au, drept pentru care legiuitorul are posibilitatea ca şi în cadrul acestora să stabilească acordarea/ neacordarea unei asemenea indemnizaţii, cuantumul acesteia şi condiţiile pe care persoana trebuie să le întrunească. De aceea, faptul că legiuitorul acordă indemnizaţia pentru limită de vârstă numai unora dintre aleşii locali ţine de opţiunea acestuia justificată de raţiuni obiective. În acest sens, se reţine că primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean sunt autorităţi administrative deliberative ale unităţii administrativ-teritoriale respective, în timp ce viceprimarul este înlocuitorul de drept al primarului, care îi poate delega atribuţiile sale [art. 57 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001], iar vicepreşedintele consiliului judeţean convoacă şi conduce şedinţele consiliului judeţean atunci când preşedintele acestuia se află în imposibilitatea de a convoca şedinţa sau în lipsa acestuia [art. 94 alin. (6) şi art. 96 alin. (1) ], semnează hotărârile consiliului judeţean în lipsa preşedintelui consiliului judeţean [art. 97 alin. (3) ], poate coordona compartimente din aparatul de specialitate şi îl poate înlocui pe preşedinte în absenţa sau pe perioada suspendării [art. 107].
Sursa oficială ↗