Decizia CCR nr. 20/2016Paragraful 39

32. Cu privire la normele procesual penale cuprinse în art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a statuat prin Decizia nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, paragraful 15, şi prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 17-27, reţinând că măsurile asigurătorii dispuse de procuror pot fi contestate atât pe fond, cât şi cu privire la aducerea lor la îndeplinire, la judecătorul de drepturi şi libertăţi. Pe fond, sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii putându-se contesta şi neregularităţile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, aşadar toate menţiunile pe care trebuie să le conţină ordonanţa procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală, aşa încât judecătorul de drepturi şi libertăţi va proceda la verificarea condiţiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea şi întinderea prejudiciului. Curtea a reţinut că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii, în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare, aşadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor. Cât priveşte termenul în care calea de atac poate fi exercitată de persoanele interesate, acesta este de 3 zile "de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia". Cu privire la instituirea acestui termen, Curtea a reţinut că, potrivit art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În consecinţă, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă, astfel cum am arătat, din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Prin reglementarea dispoziţiilor procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, legiuitorul şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ţinând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - şi de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Cu alte cuvinte, prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilităţii suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plăţii amenzii ori a existenţei bunurilor în proprietatea subiecţilor procesuali, a părţilor menţionate ori a altor persoane, în vederea confiscării. Dispoziţiile procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, limitând contestarea acestora la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.