Decizia CCR nr. 17/2016Paragraful 22

15. Prin Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, citată anterior, Curtea Constituţională a reţinut, cu privire la cele statuate prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi, pe de o parte, că toate cele trei infracţiuni prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi de art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 sancţionau pluralitatea constituită, fiind exclusă pluralitatea ocazională (o concluzie contrară însemnând ca simpla participaţie penală la săvârşirea unei infracţiuni să fie sancţionată de două ori, ca infracţiune distinctă, dar şi ca autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea efectiv comisă, ceea ce este inadmisibil), iar, pe de altă parte, că în sfera de incidenţă a art. 8 din Legea nr. 39/2003 intra pluralitatea constituită în vederea săvârşirii altor infracţiuni decât cele prevăzute în art. 2 lit. b) din aceeaşi lege (care definea noţiunea de "infracţiune gravă") ori care nu urmărea un scop material, textul neincriminând o infracţiune distinctă de art. 323 sau art. 167 din Codul penal din 1969, ci suprapunându-se cu dispoziţiile celor două infracţiuni, la care făcea trimitere expresă. Totodată, legătura dintre dispoziţiile art. 323 din Codul penal din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost analizată şi de Curtea Constituţională, cu ocazia pronunţării Deciziei nr. 1.132 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 11 noiembrie 2010, în considerentele căreia s-a reţinut că "dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. [...] Or, aşa cum se poate observa, art. 8 din Legea nr. 39/2003, criticat în prezenta cauză, prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor de lege în care sunt incriminate". Diferenţa specifică între art. 323 din vechiul Cod penal şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, pe de o parte, şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, pe de altă parte, nu consta în modul de organizare a grupului, ci în existenţa a două cerinţe suplimentare pentru a fi întrunite elementele infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, şi anume ca grupul să fi urmărit obţinerea unui beneficiu financiar sau a altui beneficiu material şi ca infracţiunea scop să fi fost una "gravă", astfel cum era definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, intrând în această categorie orice infracţiune pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii al cărei minim special era de cel puţin 5 ani (paragrafele 30-32).