Decizia CCR nr. 6/2016Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că autorul compară regimul liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă cu regimul liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii. Se arată că liberarea condiţionată nu este un drept, ci o vocaţie, motiv pentru care legiuitorul are dreptul să stabilească condiţiile necesare pentru a se putea accede la acest beneficiu. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 145 din 7 martie 2013 şi nr. 238 din 21 mai 2013. Se arată că art. 16 din Constituţie nu este aplicabil în cauză şi că, chiar şi în cazul în care s-ar pune problema incidenţei sale, textul criticat se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică prevăzută în cuprinsul acestuia. Referitor la munca forţată, se arată că însuşi art. 42 alin. (2) lit. b) din Constituţie, invocat de autorul excepţiei, arată că nu constituie muncă forţată acea muncă a unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată. Se arată că norma constituţională anterior invocată reprezintă o preluare a art. 4 pct. 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.