Decizia CCR nr. 895/2015Paragraful 17
Paragraful 17
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 20 şi pct. 29 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe. În realitate, având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază", Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 640^1 şi art. 665 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012. Soluţia legislativă cuprinsă în aceste dispoziţii, în urma republicării Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, a fost preluată în art. 641 - Învestirea cu formulă executorie şi art. 666 - Încuviinţarea executării silite, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:
Sursa oficială ↗