Decizia CCR nr. 557/2014Paragraful 16

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 [în prezent art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă din 2010]. Examinând actele dosarului Curtea reţine că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie care îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare". Textul de lege are următorul cuprins: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie [...] când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."