Sari la conținut

Decizia CCR nr. 889/2015Paragraful 88

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2015
Dosarul
1.725A/2015

4. Noţiunea de "conducător al autorităţii publice" nu este definită în cuprinsul Legii nr. 554/2004, ea fiind folosită de legiuitor la art. 13 alin. (4) , art. 24 alin. (3) şi art. 26 din legea menţionată. A revenit practicii judiciare să stabilească de la caz la caz persoana care întruneşte această calitate în funcţie de calificarea pe care o realizează legea în privinţa sa şi în funcţie de atribuţiile care îi revin raportat la punerea la dispoziţie a actelor necesare soluţionării cauzelor/executarea hotărârilor judecătoreşti, după caz. În ceea ce priveşte preşedintele Comisiei, în lipsa unui cadru normativ adecvat specificului activităţii acesteia, jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti a fost în sensul calificării acestuia drept conducător al autorităţii publice atunci când obiectul hotărârii ce urma a fi executată era obligaţia de a emite titlul de despăgubire/decizia privind compensarea în puncte, deşi, în realitate, acesta nu are o putere de decizie proprie şi unică în emiterea actului administrativ. Se constată că legiuitorul a fost foarte atent în alegerea noţiunilor pe care le foloseşte în cuprinsul Legii nr. 165/2013, preşedintele Comisiei neputând fi calificat drept conducătorul autorităţii publice, cu toate consecinţele pe care această noţiune le impune în planul răspunderii administrative, întrucât atribuţiile acestuia în această calitate se limitează doar la convocarea şedinţelor Comisiei şi la comunicarea ordinii de zi a acesteia membrilor Comisiei [art. 5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, aprobat prin Decizia prim-ministrului nr. 249/2013], precum şi la conducerea lucrărilor Comisiei [art. 17 alin. (4) din Legea nr. 165/2013]. Aşadar, acesta are competenţe decizionale numai în privinţa fixării datei şi a desfăşurării şedinţei Comisiei, aspecte care, privite prin prisma sintagmei "conducător al autorităţii publice", sunt mai degrabă aspecte colaterale/tangenţiale/tehnice ce nu vizează plenitudinea conţinutului acesteia, respectiv existenţa unei relaţii de autoritate.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie