Decizia CCR nr. 875/2015Paragraful 26

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă. Astfel, cât priveşte criticile formulate în raport cu dispoziţiile art. 16 şi art. 21 din Constituţie, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi considerate îngrădiri ale accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Finalitatea lor este, dimpotrivă, de a facilita acest acces, pentru toţi destinatarii normei juridice, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Curtea a mai reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă (în acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, nr. 428 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, nr. 430 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, sau nr. 200 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 30 martie 2011, nr. 968 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013). Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.