Decizia CCR nr. 216/2015Paragraful 21

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 20 şi art. 21 alin. (1) -(3) din Constituţie şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 762 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015, în sensul respingerii excepţiei ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că: prin adoptarea textelor de lege criticate legiuitorul a dorit asigurarea unei discipline procesuale în scopul respectării principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil; o astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzut de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă; stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie; liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea în acest sens şi deciziile nr. 479 din 21 noiembrie 2013, nr. 31 din 21 ianuarie 2014, nr. 66 din 11 februarie 2014 şi nr. 400 din 3 iulie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, nr. 112 din 14 februarie 2014, nr. 286 din 17 aprilie 2014 şi nr. 581 din 4 august 2014).