Decizia CCR nr. 844/2015Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat aduce atingere dreptului la muncă şi egalităţii în faţa legii, deoarece, raportat la funcţia de consilier local, nu conţine niciun argument care să susţină faptul că în cazul exercitării simultane a celor două funcţii, demnitatea sau independenţa uneia dintre ele, în special a celei de manager, ar fi afectată în vreun fel. Dimpotrivă, exercitarea concomitentă a celor două funcţii a dus la eficientizarea relaţiilor de coordonare şi subordonare între cele două entităţi, Consiliu local şi spital. Tocmai activităţile care sunt considerate compatibile cu funcţia de manager, menţionate în teza a doua a textului de lege criticat, ar îngreuna activitatea administrativă a funcţiei de manager. Nu se poate susţine obiectiv că funcţia de consilier local - care este o funcţie de demnitate publică şi care, în decursul unei luni calendaristice, presupune o activitate de câteva ore ce se desfăşoară după programul normal de muncă ar afecta modul de desfăşurare a activităţii manageriale. Dimpotrivă, deţinerea celorlalte funcţii considerate compatibile, implică o alocare a timpului de muncă mult mai mare, ceea ce ar afecta activitatea managerială. Prevederile textului de lege criticat privind compatibilitatea medicului cu funcţia de manager contravin şi Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 3 decembrie 2014, prin care s-a stabilit că medicul care lucrează cu contract de muncă într-un spital public are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În acest context, se pune problema de drept dacă funcţia de manager şi funcţia de medic sunt incompatibile şi dacă există conflict de interese între acestea. Se consideră că textul de lege criticat aduce atinge şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece "afectează posibilitatea reclamantului de a-şi dezvolta relaţiile cu lumea înconjurătoare intrând în sfera vieţii sale private". Este invocată, în susţinerea excepţiei, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 14 martie 2014, pronunţată în Cauza Mateescu împotriva României.