Decizia CCR nr. 855/2015Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.12.2015 · dosar 4.381/62/2014
Paragraful 20
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este titularul unui drept de despăgubire, stabilit în temeiul Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, pentru care nu a fost efectuată plata. Astfel, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) din lege, şi anume hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, iar pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată, conform art. 10 alin. (6) din lege. Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora, conform art. 11 din Legea nr. 164/2014.
Sursa oficială ↗