Decizia CCR nr. 84/2015Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.02.2015 · dosar 30.471/300/2012
Paragraful 20
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în motivarea acesteia sunt invocate, în principal, două aspecte, şi anume aplicarea retroactivă a prevederilor legale criticate, în temeiul căreia plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Pe de altă parte, se invocă încălcarea principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi cele referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, prin instituirea unui tratament juridic diferenţiat faţă de situaţia persoanelor cărora le-a fost emis titlul de plată şi în consecinţă a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate.
Sursa oficială ↗