Decizia CCR nr. 595/2014Paragraful 19
Paragraful 19
14. Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013, din examinarea criticilor de neconstituţionalitate rezultă că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de eşalonarea plăţii sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare Legii nr. 165/2013, în termen de 5 ani, reglementată de dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Astfel, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
Sursa oficială ↗