Decizia CCR nr. 835/2015Paragraful 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.12.2015 · dosar 5.296/2/2014
Paragraful 38
31. Cât priveşte critica referitoare la caracterul procedurii în faţa Consiliului Concurenţei, prin Decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2006, Curtea a statuat că instituţia în cauză a fost înfiinţată ca autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei. Măsurile dispuse de Consiliu şi sancţiunile aplicate de acesta pe baza dispoziţiilor legale atacate sunt de natură administrativă şi nu jurisdicţională. Totodată, Curtea a reţinut că procedura prin care Consiliul Concurenţei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege, în principal de a constata şi sancţiona practicile anticoncurenţiale, prezintă anumite similitudini cu procedurile jurisdicţionale, fără a se identifica însă cu acestea. Împrejurarea că faptele semnalate Consiliului sunt supuse investigaţiei pentru stabilirea adevărului, iar raportul de investigaţie este examinat în plen, nu impune caracterizarea activităţii Consiliului ca o activitate jurisdicţională, întrucât, prin aceasta Consiliul nu soluţionează un litigiu privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuţii de esenţa activităţii jurisdicţionale - şi nici nu adoptă măsuri de tragere la răspundere juridică de competenţa instanţelor judiciare, ci efectuează operaţii tehnico-juridice de cercetare, deliberare şi decizie, specifice iniţierii şi adoptării oricărui act administrativ (a se vedea şi Decizia nr. 959 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007).
Sursa oficială ↗