Decizia CCR nr. 830/2015Paragraful 16
Paragraful 16
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că salariile personalului didactic şi didactic auxiliar trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul (calculat pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei) prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea cu modificări a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Astfel, autorii excepţiei critică reglementarea salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar - Legea nr. 63/2011, cu privire la care Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, în cadrul controlului a posteriori, constatând constituţionalitatea acestora.
Sursa oficială ↗