Decizia CCR nr. 828/2015Paragraful 13

10. Susţine judecătorul de drepturi şi libertăţi că o altă lipsă de corelare rezultă din raportarea dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Codul vamal la normele noului Cod penal, sub aspectul limitelor de pedeapsă. În acest sens, arată că elaborarea unui nou Cod penal s-a considerat a fi necesară şi din perspectiva necesităţii reaşezării în limite normale a tratamentului sancţionator. Sub acest aspect, s-a învederat că, în ultimul deceniu şi jumătate, fenomenul infracţional s-a amplificat, ca urmare a creşterii considerabile a numărului infracţiunilor contra patrimoniului ori a celor susceptibile de a aduce beneficii patrimoniale infractorilor, iar, în faţa acestei realităţi, până la adoptarea noului Cod penal, în planul politicii penale, s-a considerat ca fiind oportună şi suficientă majorarea semnificativă a pedepsei închisorii pentru aceste infracţiuni. Efectul nu a fost însă nici pe departe cel scontat, întrucât reversul unei asemenea abordări a dus la apariţia unor pedepse cu închisoarea disproporţionate în raport cu importanţa valorii sociale protejate de legea penală şi locul acesteia în cadrul ierarhiei valorilor ocrotite penal, ajungându-se astfel la cazuri în care pedeapsa pentru anumite infracţiuni contra patrimoniului să fie egală cu cea prevăzută pentru unele infracţiuni contra vieţii. S-a conchis, aşadar, că soluţia eficientă pentru combaterea criminalităţii nu este o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică. Aşadar, mesajul juridic şi social al noului Cod penal este întemeiat pe obiectivul reformării politicii punitive şi pe cel al standardelor europene, astfel încât abordarea sa conceptuală cuprinde şi o revizuire a pedepselor - fapte şi sancţiuni adaptate realităţilor actuale, întrucât stipularea unor pedepse mari pentru infracţiuni cu o periculozitate scăzută nu este de natură să asigure caracterul previzibil al actului de justiţie. Sub acest aspect, s-a mai învederat că, într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate. Altfel spus, este necesară o reflectare în limitele legale de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiect de ocrotire penală. În acest context, examinând limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea asimilată contrabandei, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră, aşadar, că atât pentru varianta simplă (închisoare de la 2 ani la 7 ani), cât mai ales pentru cea agravată, prevăzută de art. 274 din Codul vamal (închisoare de la 5 la 15 ani) este evidentă disproporţionalitatea acestora, în raport cu valorile sociale ocrotite - bugetul de stat şi regimul frontierei de stat - şi cu locul acestora în ierarhia valorilor care se bucură de protecţie, inclusiv prin mijloace penale, în condiţiile în care, pentru imensa majoritate a infracţiunilor contra persoanei sunt prevăzute pedepse considerabil mai mici. Susţine că sistemul penal, în întregul lui, trebuie să aibă o reglementare unitară, coerentă, indiferent că este vorba de norme penale din Codul penal ori norme penale cuprinse în legi penale speciale sau extrapenale. În acest sens, în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, există un titlu distinct referitor la dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale (peste 200 astfel de acte normative), urmărindu-se, printre altele, şi adaptarea pedepselor pentru infracţiunile care rămân în legislaţia specială, potrivit logicii sancţionatorii a noului Cod penal, pentru a se asigura astfel previzibilitatea legii penale, precum şi creşterea încrederii generale în actul de justiţie penală. În aceste condiţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră ca fiind evident că acest dezechilibru al limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea asimilată contrabandei din Codul vamal (lege care însă nu se regăseşte printre actele normative avute în vedere de Legea nr. 187/2012) nu reprezintă o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica penală, ci o omisiune de corelare a normei penale în discuţie cu noul Cod penal.