Decizia CCR nr. 823/2015Paragraful 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.12.2015 · dosar 3.834/111/2014
Paragraful 6
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 231 din 7 aprilie 2015. Se arată că, în prezenta cauză, neconstituţionalitatea textelor criticate este dedusă, pe de o parte, din compararea dispoziţiilor procesual penale cu cele procesual civile, iar, pe de altă parte, din compararea acestora cu dispoziţiile art. 284 din Codul de procedură penală. Se susţine că legiuitorul nu a intenţionat să prevadă două proceduri paralele pentru soluţionarea aceluiaşi incident procedural, respectiv împrejurarea în care se aplică o amendă judiciară, ci a avut în vedere situaţii diferite. Împrejurarea că sfera persoanelor care pot face apel este limitată în situaţia prevăzută la art. 409 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală se justifică prin faptul că martorul, expertul şi interpretul sunt prezenţi doar în anumite momente ale procesului penal, aspect ce justifică dreptul acestora de a ataca separat încheierea prin care se dispune amenda judiciară.
Sursa oficială ↗