Decizia CCR nr. 803/2015Paragraful 8
Paragraful 8
5. Consilierul juridic prezent solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând, în esență, că textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate. Astfel, art. 74 din Legea nr. 293/2004 reglementează în conținutul său faptul că prin ordin al ministrului justiției se reglementează procedura de lucru a comisiilor de disciplină din Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și fiecare unitate de penitenciar. Prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004, nu se stabilește răspunderea disciplinară a funcționarilor publici cu statul special, ci este reglementată numai procedura de organizare a comisiilor, astfel încât nu poate fi primită critica privind încălcarea principiului separației puterilor în stat. Situația este diferită de cea reținută prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, deoarece prin textul de lege criticat nu se reglementează aspecte fundamentale ale răspunderii disciplinare a funcționarului public cu statul special. Legiuitorul nu putea reglementa prin Legea nr. 293/2004, care este o lege organică, toate aspectele ce sunt reglementate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.856/C/2004, deoarece ar fi sporit volumul acesteia cu elemente care țin de reglementarea prin acte normative subsecvente, respectiv ordine ale ministrului.
Sursa oficială ↗