Decizia CCR nr. 814/2015Paragraful 37
Paragraful 37
32. În continuare, Curtea reţine că interzicerea absolută a concedierii, atât pentru motive care ţin de persoana salariatului (şi anume arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, constatarea inaptitudinii fizice şi/sau psihice a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; necorespunderea profesională cu locul de muncă în care este încadrat), cât şi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (şi anume desfiinţarea locului de muncă), îngrădeşte dreptul angajatorului de a-şi organiza în plan intern activitatea, prin limitarea dreptului de a concedia - chiar şi în condiţiile stricte prevăzute de lege. Astfel, imposibilitatea absolută a angajatorului de a concedia persoanele care ocupă funcţii eligibile într-un organism sindical (cu cele două excepţii prevăzute de lege) reprezintă o limitare a activităţii economice, prin îngrădirea prerogativei angajatorului de a hotărî cu privire la organizarea activităţii sale în unitate, limitare evidentă, de exemplu, în cazul desfiinţării locului de muncă. Potrivit art. 45 din Constituţie, accesul liber al persoanei la o activitate economică şi exercitarea acesteia în condiţiile legii sunt garantate, iar legiuitorul are, astfel, posibilitatea de a stabili condiţiile şi limitele exercitării activităţii economice.
Sursa oficială ↗