Sari la conținut

Decizia CCR nr. 799/2015Paragraful 26

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.11.2015
Dosarul
1.590A/2015.3

25. Cu privire la încălcarea art. 62 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul caracterului direct, secret sau liber exprimat al votului, se arată că art. 3, 10 şi 11 din legea analizată cuprind suficiente garanţii în sensul asigurării acestora; mai mult, aspectele semnalate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate care ar putea afecta corectitudinea votului prin corespondenţă, fiind situaţii de fapt, ar putea fi probate prin orice mijloc legal de probă de către orice persoană care are cunoştinţă de ele, realizându-se astfel şi sancţionarea concretă a situaţiilor de încălcare a legii. Se mai arată că dispoziţiile Codului bunelor practici în materie electorală, cod adoptat de Comisia de la Veneţia, enumeră persoanele cu drept de vot care domiciliază în străinătate printre categoriile care ar putea beneficia de posibilitatea exercitării dreptului la vot prin corespondenţă, fără a considera de iure că această modalitate de votare ar afecta în vreun fel caracterul egal, secret, direct sau liber exprimat al votului. De asemenea, se susţine că şi criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 62 alin. (3) sunt neîntemeiate, exprimarea votului prin corespondenţă neafectând reprezentativitatea membrilor Parlamentului în funcţie de numărul populaţiei.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie