Decizia CCR nr. 799/2015Paragraful 54

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.11.2015 · dosar 1.590A/2015.3
Paragraful 54
49. Referitor la critica de neconstituţionalitate astfel formulată, mai precis la faptul că numărul de voturi neutilizate sau inferioare coeficientului electoral în circumscripţia electorală nr. 43 - Circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării - aşadar al cetăţenilor care votează în străinătate - se adună cu cele neutilizate din celelalte circumscripţii sau inferioare coeficientului electoral al circumscripţiei electorale respective, influenţând, astfel, rezultatul atribuirii mandatelor din ţară, se constată că această realitate normativă a existat încă de la primele alegeri parlamentare sub imperiul Constituţiei din 1991. Astfel, după adoptarea acesteia, Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, prevedea repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi senator prin stabilirea coeficientului electoral al circumscripţiei electorale respective, iar fiecărei liste i se repartizau atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale se includea în voturile valabil exprimate pentru acea listă. Voturile neutilizate sau inferioare coeficientului electoral al circumscripţiei electorale respective erau însumate pe întreaga ţară. Numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora se împărţea la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale; câturile rezultate din împărţire, indiferent de lista din care proveneau, se clasificau în ordine descrescătoare, până la concurenţa numărului de mandate neatribuite; cel mai mic din aceste câturi constituia coeficientul electoral pe ţară, pentru deputaţi şi, separat, pentru senatori; fiecărui partid, fiecărei formaţiune politică sau coaliţie a acestora i se vor repartiza atâtea mandate de deputaţi sau, după caz, de senatori de câte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul, formaţiunea politică sau coaliţia respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi a celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie [art. 66 alin. (5) din lege]. Este o aplicare a metodei d'Hondt de atribuire a mandatelor. De asemenea, este de reţinut faptul că cetăţenii români care votau în străinătate aparţineau de circumscripţia electorală Bucureşti, la nivelul ţării fiind organizate 42 de circumscripţii electorale [art. 20 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (6) şi anexa nr. 1 la lege].
Sursa oficială ↗