Decizia CCR nr. 768/2015Paragraful 17
Paragraful 17
14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 9 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 este neconstituţional în raport cu art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece textul este neclar, astfel că subiectul de drept nu ştie ce conduită să adopte pentru a se conforma respectivului text de lege, încălcându-se, astfel, principiul securităţii juridice, principiu recunoscut şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi, prin urmare, obligatoriu şi pentru legislaţia naţională prin prisma art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora, în caz contrar, principiul nemo consetur ignorare legem nu ar mai putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecinţe asupra securităţii raporturilor sociale, a existenţei societăţii, în general. Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o decizie civilă, arată care este comportamentul pe care subiectul de drept ar fi trebuit să îl aibă pentru a se conforma prevederilor art. 9 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, respectiv "subiectul de drept ar fi trebuit să deţină, crească şi să exploateze animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional". Aşadar, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, subiectul de drept, pentru a putea obţine subvenţia, ar fi trebuit să deţină, să crească şi să exploateze animale de producţie "deja" "identificate şi înregistrate în sistemul naţional" la momentul apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006. În acest context, menţionează că, în temeiul art. 74 - "Transferul de exploataţie" - din Regulamentul (CE) nr. 796/2004, şi fermierul care nu deţinea animale de producţie "deja" "identificate şi înregistrate în sistemul naţional", la momentul apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, dar care achiziţiona animale "deja" "identificate şi înregistrate în sistemul naţional", pentru care s-a depus cerere de subvenţie, putea să beneficieze de subvenţie.
Sursa oficială ↗