Decizia CCR nr. 746/2015Paragraful 6

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Judecătoria Roşiori de Vede arată, în esenţă, că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014 s-a stabilit că dispoziţiile Legii nr. 17/2014 se aplică şi antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, indiferent dacă au fost încheiate în formă autentică sau înscris sub semnătură privată. Or, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 17/2014 şi antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia duce în definitiv la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului - cumpărător dobândit în mod valabil şi la desfiinţarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecinţele păgubitoare pentru părţi şi pentru stabilitatea circuitului civil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru aprobarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În analiza şi argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate, raportată la prevederile art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, prin prisma art. 20 şi art. 53 din Legea fundamentală, menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale referitoare la "bunuri", "speranţă legitimă", "drept de creanţă", "ingerinţa în dreptul de proprietate". În acest context, arată că, în speţa de faţă, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziţie legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preemţiune. În considerarea acestui fapt şi având în vedere toate dispoziţiile legale din dreptul intern, precum şi jurisprudenţa relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare neavând posibilitatea să prevadă intervenţia ulterioară a unei legi care să recunoască un drept de preemţiune asupra aceluiaşi bun, respectiv să îşi regleze conduita în acord cu aceste dispoziţii legale. În virtutea dreptului de creanţă pe care o deţine acesta, poate pretinde că are cel puţin o speranţă legitimă de a obţine exerciţiul efectiv al unui drept de proprietate. Apreciază că, atât timp cât dreptul de proprietate este garantat, statul are atât o obligaţie pozitivă, în sensul creării unui cadru propice manifestării dreptului de proprietate, cât şi o obligaţie negativă de a se abţine de la anumite măsuri ce pot aduce atingere acestui drept. Or, în cauza de faţă, legiuitorul nu şi-a respectat obligaţia negativă de a nu interveni printr-o dispoziţie legislativă de a stabili condiţii excesive care conduc la privarea dreptului de proprietate, ingerinţa neputând fi considerată justificată, atât timp cât legea nu prevede o "dreaptă şi prealabilă despăgubire" a promitentului-cumpărător pentru privarea de proprietate ce trebuie să o sufere în numele atingerii unui scop de utilitate publică, astfel că această privare de proprietate nu este nici proporţională cu scopul urmărit, întrucât aduce atingere substanţei dreptului de proprietate al promitentului-cumpărător, golindu-l de conţinut, impunându-se, totodată, şi o sarcină excesivă şi exorbitantă.