Decizia CCR nr. 717/2015Paragraful 9

6. Reprezentantul Ministerului Public arată, cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, că, pentru a pronunţa hotărârea de condamnare în baza legii vechi, instanţa a făcut o evaluare atât a legii noi, cât şi a celei vechi. Presupunând că, în baza legii noi, medicul nu ar mai fi fost considerat funcţionar public, atunci soluţia ar fi fost una de achitare. Existând această evaluare a legii noi şi a celei vechi, pe baza căreia instanţa a ajuns la concluzia că legea veche este mai favorabilă, este evident că legea nouă a fost luată în considerare aşa cum ea a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din noul Cod penal au legătură cu soluţionarea cauzei şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă. Pe fondul excepţiei pune concluzii de respingere ca neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte primul argument adus de autorul excepţiei - şi anume că interpretarea dată dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 26/2014, este absolut imprevizibilă, inculpatul neştiind cum să îşi conformeze conduita acestei interpretări -, arată că inculpatul a săvârşit faptele sub imperiul vechiului Cod penal, astfel că îi era aplicabil art. 147 din Codul penal din 1969, cu privire la care a existat o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme, în sensul că diverse categorii profesionale, inclusiv cea de medic, se încadrează în noţiunea de funcţionar public. Prin urmare, nu a existat niciun fel de incertitudine jurisprudenţială până la momentul apariţiei noului Cod penal. Inculpatul susţine că ar fi intervenit o atare incertitudine după data de 1 februarie 2014, întrucât, în baza art. 175 din noul Cod penal, unele instanţe ar fi pronunţat soluţii de achitare, considerând că medicul nu ar fi funcţionar public sau că ar fi funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din noul Cod. Sub aspectul invocării art. 7 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale arată că, în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că absenţa unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi, în mod rezonabil, previzibile poate conduce la constatarea existenţei unei încălcări a drepturilor garantate de art. 7 din Convenţie. În speţa care a generat Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, Curtea Supremă a Spaniei şi-a schimbat, într-un mod într-adevăr imprevizibil, o jurisprudenţă care durase douăzeci de ani, ceea ce a dus - pentru o persoană care fusese condamnată anterior şi se aştepta, în mod rezonabil, să fie liberată condiţionat - la prelungirea termenului la împlinirea căruia putea cere liberarea condiţionată cu vreo nouă ani de zile. Or, nu aceasta este situaţia în speţa de faţă, în care este vorba de un proces natural de formare a unei jurisprudenţe în urma intrării în vigoare a noului Cod penal, lucru firesc, care se întâmplă ori de câte ori intervine o nouă prevedere legală. La pct. IV din Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 sunt arătate punctele de vedere comunicate de instanţele judecătoreşti şi reiese că opinia majoritară a fost aceea că medicul este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a doua opinie a fost aceea că medicul este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, existând foarte puţine puncte de vedere cum că ar fi funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, singura variantă care i-ar fi fost favorabilă autorului excepţiei, întrucât el era acuzat că a luat mită pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Este irelevant dacă medicul este considerat funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua sau în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, pentru că în ambele cazuri inculpatul este condamnat. Pronunţarea unei singure hotărâri de achitare - care aparţine Înaltei Curţi şi prin care se reţine că medicul ar fi funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal - în perioada de timp de la intrarea în vigoare a noului Cod penal şi până la apariţia Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, perioadă care a fost una extrem de scurtă, nu poate duce la concluzia că a existat o incertitudine jurisprudenţială.