Decizia CCR nr. 717/2015Paragraful 7

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. În acest sens arată, în esenţă, că ceea ce se critică este interpretarea dată dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin această decizie, instanţa supremă a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal. Apărătorul autorului excepţiei consideră că sintagma "funcţie publică de orice natură" cuprinsă în dispoziţiile de lege criticate a generat o practică judecătorească neunitară şi că interpretarea dată de instanţa supremă, prin decizia mai sus menţionată, încalcă principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii, principiu prevăzut de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că, în considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014, Înalta Curte analizează toate ipotezele cuprinse în alin. (1) lit. a) , b) şi c) şi în alin. (2) din art. 175 al noului Cod penal şi, prin excludere, concluzionează că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate se încadrează în dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal. Astfel, conţinutul normei de incriminare este determinat prin analogie şi este confuz şi neclar, din moment ce nu a fost clar pentru instanţele judecătoreşti care au pronunţat soluţii diferite. Arată că problema de drept în discuţie este una mai veche şi face trimitere la dispoziţiile art. 147 raportat la art. 145 din Codul penal din 1969, cu privire la care, în doctrina vremii, s-a considerat că noţiunea de funcţionar în sensul legii penale este mai largă decât cea de funcţionar în sensul dreptului "muncitoresc" (cu referire la dreptul muncii) şi administrativ. Menţionează că, anterior anului 1948, medicii nu au fost consideraţi funcţionari publici şi nici asimilaţi acestora, situaţia schimbându-se în jurul anului 1951, odată cu încercarea de a încadra cât mai multe din profesiile intelectuale în categoria funcţionarilor publici. Această interpretare nu se mai justifică, însă, în prezent, având în vedere că, după 1989, au apărut legi speciale privind organizarea şi funcţionarea diverselor profesii. Referitor la încălcarea art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea", arată că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal vin în contradicţie cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care - la art. 375, devenit art. 381, în urma republicării legii - prevede că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. În acest sens face analogie şi cu profesia de avocat. Arată, de asemenea, că există discriminare între medicii care lucrează în sistemul de sănătate public şi cei din sistemul privat, care nu sunt consideraţi funcţionari publici, deşi toţi medicii exercită aceeaşi profesie, stabilesc aceleaşi raporturi cu pacienţii, sunt încadraţi cu contract de muncă şi sunt remuneraţi din bani privaţi, având în vedere că o parte din sumele încasate de medici, indiferent de sistemul din care fac parte, public sau privat, provin de la casa de asigurări de sănătate. În concluzie, consideră că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal sunt neconstituţionale, în măsura în care includ şi pe medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate.