Decizia CCR nr. 702/2015Paragraful 9
Paragraful 9
5. Prin Decizia civilă nr. 2.136 din 20 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.497/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Răzvan Dan Gavrilescu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dar a cărei restituire în natură nu mai este posibilă şi pentru care primarul Municipiului Bucureşti a propus acordarea de despăgubiri.
Sursa oficială ↗