Sari la conținut

Decizia CCR nr. 699/2015Paragraful 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.10.2015
Dosarul
4.444/2/2014

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei formulează critica dintr-o altă perspectivă decât aceea exprimată în Decizia nr. 1.251 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 noiembrie 2011, şi aceasta priveşte punctual dispoziţiile art. 67 alin. (4) , respectiv sintagma "personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) " coroborate cu cele ale art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Curtea reţine că autorul a formulat contestaţie împotriva hotărârii prin care i s-a respins cererea de înscriere la concursul de magistrat-asistent grad III la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în motivare arătând că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a interpretat restrictiv art. 87 alin. (1) la care face trimitere art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 atunci când i-a respins cererea. Astfel, în categoria personalului de specialitate juridică sunt incluşi cei care îndeplinesc funcţia de consilier juridic la instituţiile enumerate în art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Or, neexistând vreun alt act normativ în care să fie reglementată "superioritatea" acestei funcţii în raport cu funcţia de consilier juridic din alte instituţii, cererea sa de înscriere la examen ar fi trebuit aprobată. Interpretarea restrictivă a textelor de lege criticate de către Consiliul Superior al Magistraturii are efect discriminatoriu, astfel încât autorul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate arătând că un consilier juridic ce nu intră în categoria consilierilor juridici - personal de specialitate juridică din instituţiile enumerate la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu beneficiază de dreptul de a susţine examenul de magistrat-asistent de gradul III la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce creează o discriminare, aducând atingere art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie