Decizia CCR nr. 711/2015Paragraful 40
Paragraful 40
36. În continuare, Curtea reţine că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, autorul invocă şi dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Cât priveşte independenţa judecătorului, aceasta se referă, pe de o parte, la instanţa judecătorească ca întreg, iar, pe de altă parte, la fiecare judecător, în general, problema independenţei fiind necesar a se analiza sub două aspecte, funcţională şi personală. Independenţa personală vizează statutul care trebuie să i se asigure, prin lege, judecătorului, iar independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca organele care judecă să fie adecvate, adică să nu aparţină executivului sau legislativului, iar, pe de altă parte, instanţele judecătoreşti să fie independente în exercitarea funcţiilor lor, deci să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative, puterii executive sau justiţiabililor.
Sursa oficială ↗