Decizia CCR nr. 497/2017Punctul 38

38. Cu privire la principiul independenței judecătorului, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reținut că acesta prezintă două aspecte, și anume independența funcțională și independența personală. Independența funcțională presupune, pe de-o parte, ca organele care judecă să nu aparțină executivului sau legislativului, iar, pe de altă parte, ca instanțele judecătorești să fie independente, să nu fie supuse ingerințelor din partea puterii legislative, puterii executive sau justițiabililor. Independența personală vizează statutul care trebuie să i se asigure prin lege judecătorului. În principal, criteriile de apreciere a independenței personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor; durata numirii; inamovibilitatea; colegialitatea; fixarea salariului judecătorilor prin lege; libertatea de expresie a judecătorilor și a dreptului de a forma organizații profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilitățile; interdicțiile; pregătirea continuă; motivarea hotărârilor; răspunderea judecătorilor. Astfel, există mai mulți factori care concură în același timp și în proporții diferite la realizarea independenței justiției și a magistraților și niciunul dintre aceștia nu trebuie nici nesocotit, nici absolutizat. Astfel, prin aplicarea unor norme legale de nivel infraconstituțional sau infralegal, care se bucură de prezumția de legalitate până la o eventuală admitere a unei acțiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, judecătorului ordinar, îndrituit cu soluționarea litigiului dedus judecății, nu îi este afectată independența. ...