Decizia CCR nr. 701/2015Paragraful 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.10.2015 · dosar 11.143/99/2013
Paragraful 16
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost menţionat în încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă "astfel cum a fost interpretat şi aplicat, în ceea ce priveşte condiţia «noutăţii», de completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie". Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."
Sursa oficială ↗