Decizia CCR nr. 708/2015Paragraful 13
Paragraful 13
9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.567 din 19 noiembrie 2009 şi nr. 1.347 din 13 octombrie 2011. În plus, arată că, în conformitate cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale, prefectul sau orice altă persoană interesată poate să sesizeze instanţa de contencios administrativ în vederea constatării intervenirii vreunuia dintre cazurile în care consiliul local se dizolvă de drept. Cu această ocazie, instanţa analizează situaţia de fapt raportată la normele legale şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local, asigurând atât respectarea principiului autonomiei locale, cât şi a normelor legale emise.
Sursa oficială ↗