Decizia CCR nr. 694/2015Paragraful 42
Paragraful 42
39. De altfel, legiuitorul a sesizat aceste deficienţe ale actului normativ criticat, astfel că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014, a introdus alin. (1^1) la art. 124 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (ale cărui dispoziţii nu sunt aplicabile în cauza de faţă), acesta având următoarea formulare: "(1^1) În cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (4^1)."
Sursa oficială ↗