Sari la conținut

Decizia CCR nr. 646/2015Paragraful 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.10.2015
Dosarul
1.387/113/2014

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Astfel, arată că, prin Legea nr. 63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate, deşi, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută în raport cu salariile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din învăţământ, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, adică prin luarea în calcul a unui coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei. Conform considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 trebuia ca salariile cadrelor didactice să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009. Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină la cuantumul salariilor din luna iunie 2010, salarii stabilite la nivelul grilei din Legea nr. 221/2008 coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009. Legea nr. 63/2011 a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, care a fost declarată neconstituţională, ceea ce a condus la o scădere a cuantumului salariilor cu 25%. Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi să modifice salariile prevăzute în anexele Legii nr. 63/2011 prin raportarea lor la valorile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. În concluzie, se susţine că Legea nr. 63/2011 este neconstituţională prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece "perpetuează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 - neconstituţională -, chiar dacă introduce în locul coeficienţilor de multiplicare şi de ierarhizare rezultatul înmulţirii acestora". Arată că soluţia constituţională pentru uniformizarea salariilor din învăţământ era raportarea valorilor la cele rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008, apreciată ca fiind constituţională.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie