Decizia CCR nr. 629/2015Paragraful 5
Paragraful 5
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispoziţiile criticate disciplinează exercitarea căii de atac a contestaţiei formulate împotriva măsurii asigurătorii dispuse de procuror, stabilind un termen, respectiv condiţiile de exercitare a acesteia. Lecturând atent textul de lege criticat, se poate concluziona că există două tipuri de contestaţie, cu privire la luarea măsurii de către procuror şi, respectiv, cu privire la modul de ducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşa încât nu se poate face confuzie între cele două tipuri de termene care curg de la momentul prescris în lege, respectiv de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia. Cât priveşte o eventuală durată nerezonabilă a măsurii asigurătorie dispuse de procuror, apreciază că partea are calea liberă de a formula contestaţie privind durata procesului penal. Pentru aceste considerente, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
Sursa oficială ↗