Decizia CCR nr. 497/2015Paragraful 5

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, arătând că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea acestora din compararea lor cu dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol, deşi situaţiile juridice evocate sunt diferite. Arată că, atunci când măsura asigurătorie este luată de procuror, este firesc ca legiuitorul să reglementeze un control judiciar al actelor procurorului, însă, atunci când măsura asigurătorie este dispusă de către instanţă, apreciază că nu se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât operează un control judiciar încorporat, legiuitorul considerând că nu este oportun să mai existe un control cu privire la acest demers al instanţei. Arată însă că legiuitorul a reglementat posibilitatea contestării modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, întrucât, în punerea în executare a măsurii asigurătorii, pot să apară diverse incidente care este firesc să fie supuse unui control judiciar. Susţine că eventualele critici referitoare la luarea măsurii asigurătorii pot fi valorificate odată cu dezbaterea în fond a cauzei sau prin exercitarea căii de atac a apelului, în temeiul art. 409 alin. (1) lit. f) , de către orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat asemenea vătămare, aşadar fiind acoperită şi ipoteza în care s-ar dispune măsura asigurătorie cu privire la bunurile aparţinând unui terţ. Cât priveşte dispoziţiile art. 425^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu cauza.