Decizia CCR nr. 631/2015Paragraful 5
Paragraful 5
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că susţinerile autorului excepţiei, referitoare la dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt nefondate, în condiţiile în care prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 s-a oferit inculpatului, părţii civile şi părţii responsabile civilmente posibilitatea de a participa la procedura camerei preliminare şi de a consulta toate actele cauzei, inclusiv actul de trimitere în judecată, prin aceasta fiind asigurate toate garanţiile procesuale, în acest sens fiind şi Decizia Curţii nr. 776 din 18 decembrie 2014, paragrafele 15-22. Cu privire la alin. (3) al art. 344 din Codul de procedură penală, arată că, de vreme ce procedura în camera preliminară a devenit contradictorie, în ipoteza în care printre părţile din procesul penal s-ar afla persoane fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, devine incidentă norma generală în materie, respectiv art. 93 alin. (4) din Codul de procedură penală care obligă instanţele să asigure asistenţă juridică obligatorie în aceste situaţii, aşa încât apreciază ca fiind nefondate şi criticile autorului cu privire la aceste aspecte. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, arată că, prin deciziile menţionate anterior, Curtea Constituţională a recunoscut posibilitatea părţilor de a fi prezente în procedura de cameră preliminară, de a lua la cunoştinţă despre toate actele din această etapă procesuală, aşa încât ele vor afla, în şedinţa de cameră preliminară, şi despre poziţia procurorului şi modul în care au fost remediate neregularităţile actului de sesizare. Aşadar, şi cu privire la aceste aspecte apreciază ca fiind nefondate susţinerile autorului excepţiei. Cât priveşte dispoziţiile art. 346 alin. (2) şi ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, arată că acestea sunt criticate din perspectiva inexistenţei unei căi de atac cu privire la soluţiile judecătorului de cameră preliminară. Ca efect al Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, precitată, contestaţia cu privire la soluţiile pronunţate în camera preliminară se poate exercita, în prezent, şi de partea civilă, partea responsabilă civilmente, respectiv persoana vătămată. Aşadar, pot fi contestate atât modul de soluţionare a excepţiilor, cât şi oricare dintre soluţiile propriu-zise, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii, reprezentantul Ministerului Public apreciază că niciuna dintre criticile autorului nu pot fi susţinute, astfel încât pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
Sursa oficială ↗