Decizia CCR nr. 636/2015Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, prin care aceasta a reţinut că soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, prevăzută de art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, este în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei şi că judecătorul care se pronunţă asupra legalităţii urmăririi penale nu soluţionează fondul cauzei. Cu privire la dispoziţiile titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, arată că termenele reglementate în procedura camerei preliminare sunt fie termene maxime înăuntrul cărora trebuie îndeplinită toată procedura, fie termene stabilite în funcţie de complexitatea cauzei, cum sunt cele prevăzute de art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, consideră că nu este încălcată nicio prevedere constituţională prin aceea că anumite cereri şi excepţii trebuie formulate într-un anumit interval de timp, întrucât esenţial este faptul că inculpatul se poate plânge în faţa judecătorului cu privire la legalitatea administrării probelor şi are şi o cale de atac în acest sens. Face astfel trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume la Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, prin care Curtea a fost sesizată, din oficiu, de către un judecător de cameră preliminară cu privire la imposibilitatea de a invoca în tot cursul procesului penal anumite nulităţi absolute. Cu prilejul menţionat, Curtea a arătat că este opţiunea legiuitorului de a stabili regimul de invocare a nulităţilor. Consideră că soluţia este aceeaşi şi cu privire la sancţiunea decăderii. În fine, arată că autorul excepţiei urmăreşte obiective contradictorii, întrucât, dacă s-ar declara neconstituţională reglementarea referitoare la camera preliminară, nu ar mai exista separarea funcţiilor judiciare pe care o doreşte autorul excepţiei, având în vedere că acelaşi judecător s-ar pronunţa şi cu privire la legalitatea administrării probelor, şi cu privire la fondul cauzei.